Jucătorul galez al formației Tottenham, Gareth Bale, este incert pentru meciul din sferturile de finală cu Real Madrid, de la 5 aprilie, după ce s-a accidentat la ischio-jambieri la antrenamentul partida cu Țara Galilor.
Bale, în vârstă de 21 de ani, nu a jucat în meciul dintre Țara Galilor și Anglia, de sâmbătă, după ce s-a accidentat la antrenamentul cu echipa galeză.
Potrivit clubului Tottenham, în urma testelor medicale la care a fost supus luni s-a arătat cu jucătorul are nevoie de o săptămână sau zece zile de repaus.
Bale, care se confruntă cu probleme la spate încă din luna ianuarie, nu a jucat decât foarte puțin în ultimele trei luni.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER